Se ştie că după conferinta de la Ialta,România a căzut în zona de influenţă,sovietică după care in timp scurt,trupele acestui stat au şi ocupat România,ca apoi în 1947 să se instaureze in ţara aşa numitul guvern de democraţie populară condus de Petru Groza .
Tot atunci a fost creată,după acelţi model sovietic,structura operativă de informaţii numită Securitate.
De la început acest organism care, atunci avea un rol exclusiv represiv,de distrugere a structurii de rezistenţă a societăşii proaspăt îngenuncheate era format aproape în întregime din elementle minoritare care au aderat uşor la acest program.Dintre aceştea cei mai mulţi erau maghiari. Prezenţa lor în sistemul represiv nou-creat era justificată nu numai de antiromânismul manifestat,ci şi pentru loialitatea lor crescută la sovietici avându-se învedere că în 1919 în Ungaria a avut loc cea de-a doua revoluţie socialistă din lume şi a fost reprimată de către ,,Armata imperialistă Română,,(aşa se învăţa la acea vreme în toate şcolile noastre.)
După moartea lui I.V. Stalin,în primăvara lui 1953 ţi venirea la putere în Uniunea Sovietică a lui Nichita Hrusciov (1953-1964) personalul din securitate a început să fie completat cu elemente româneşti,din ce în ce mai mult despre care indiferent ce se vorbeşte astăzi,erau buni patrioţi,pentru că trebuie să recunoaştem sângele nu se face apă.
Deşi imensa Uniune Sovietică ocupa pe două continente cu o suprafaţă de 22,4 milioane Kmp,Hruşciov noul conducător al imperiului,nu l-a iertat niciodată pe Stalin care în timpul războiului s-a mulţumit cu ,,puţin,, de la români neocupând toată Moldova ţi Bucovina ca să le inglobeze în întregime până dincoace de Carpaţi,în Moldova Sovietică.
Hruşciov a încercat oarecum să rezolve această problemă delicată,cerând comisarilor sovietici din România să creeye o diversiune în vederea constituirii unui nucleu puternic de dizidenţi,care prin acţiunile lor inconştient ar fi putut pune la cale o râzmeriţă ce urma apoi să fie catalogată drept o acţiune contrarevoluţionară care să justifice intervenţia Armatei Sovietice.Un nimerit prilej pentru realizarea planului amintit de anexare acestor părţi mult râvnite ale României,iar pentru aceste operaţiuni ar fi găsit suficient ejustificări de ,,apărare,, a cuceririlor revoluţionare ale oamenilor muncii.De altfel,celebrul ,,plan Valev,, care avea drept obiectiv dezmembrarea României prin trecerea Moldovei ţi Bucovinei în componenţa Republicii Socialiste Moldoveneşti elaborat în 1964 adică pe vrenea lui Hruşciov,stă ca mărturie clară a politice expasioniste nestinse faţă de România a urmaşului lui Stalin.Aici,Securitatea a avut un mare merit,împidicându-i pe aceşti aşa-yişi dizidenţi,în realitate nişte scursori ale societăţii gata să-şi vândă ţara străinilor în schimbul unor avantaje sau funcţii,dar a căror inconştienţa ar fi putut produce dezmembrarea României,Dizidentii au fost desconpiraţi cu sprijinul acestor informatori ai securitaţii.
Se spune că după contrarevoluţia din Ungaria,din1956 Hruşciov ar fi fost foarte dezamăgit pentru faptul ca nu i-a reuşit scenariul cu ,,dizidenţii,,găselniţe ale comisarilor sovietici,şi de aceea în 1958 el a retras Armata Sovietică din Romania în speranţa că românii vor gusta momeala adică vor încerca să mişte din front pentru a interveni cu trupe.
În consencinţă retragerea armatei sovietice a avut o logică istorică şi de natura strategică,după principiul un pas înapoi şi doi paşi înainte,adică îin speranţa revenirii ei în forţă pentru reînscrierea graniţelor în favoarea celui puternic.Ai noştrii istorici şi politruci au inventat tot felul de scenarii mergându-se până acolo cum că Gheorghiu Dej l-ar fi imbrobobit în fel şi chiar pe Hruşciov,forţându-i acestuia mâna.O copilărie.
De aceea n-ar trebui acordată crezare noilor dizidenţi (alde Ticu şi Turcu),care nu ştim cum ar reacţione ei în situţia anilor 50-60 surogatelor legi ale lustraţiei,care nu sunt altceva decât nişte afaceri murdare ale unor indivizi puşi mai degrabă pe căpătuială.
